Prin relaxare, îi dăm corpului și minții să își regăsească echilibrul și sănătatea. Natura are acest efect grozav asupra noastră. Dar cum am putea aduce natura mai aproep de noi, să ne bucurăm de verdele plantelor, de atingerea pământului în fiecare zi. Deși grădinăritul nu este pentru toată lumea, de impactul său pozitiv asupra bunăstării fizice și emoționale avem nevoie…
Cui nu îi place să fie alintat și răsfățat? Și probabil că nu de puține ori ne surprindem visând cu ochii deschiși la vacanțe de lux și experiențe decadente care de multe ori implică, pe lângă mese opulente, o relaxare într-un bazin sau un masaj.
Dar poate că nu este chiar atât de greu de obținut o astfel de relaxare și…
Vrem, nu vrem, stresul ajunge să facă parte din viața celor mai mulți dintre noi și niciun pământean obișnuit nu a reușit până acum să nu-i cadă pradă măcar o dată.
Când suntem mai frustrați și mai anxioși, toți visăm la calmul și echilibrul călugărilor buddhiști, dar cu greu reușim să mai facem față unei situații normale, nicidecum unei sarcini dificile.…
Chiar dacă nu totdeauna putem să ne petrecem timp bun în mijlocul naturii, putem încerca să aducem natura la noi acasă. Mai exact, esenţa ei: mirosurile.Din diferite părți ale plantelor- rădăcini, semințe, frunze și flori ori chiar scoarţă, se pot extrage uleiuri esenţiale recunoscute pentru ajutorul lor în a ne recăpăta starea de bine.
Terapia prin inhalarea aromelor, aromaterapia pe scurt,…
Nu este un secret ca există o legătură directă între starea ta de bine și ieșirile în natură. Însă cum faci să te bucuri de natură în spațiul urban, aglomerat și dominat de beton. Stilul de viață urban modern este asociat cu stresul cronic, activitatea fizică insuficientă și expunerea la pericole de mediu antropice.
Spațiile verzi urbane, cum ar fi parcurile,…
Vacantele ne aduc multe bucurii, dar si beneficii pentru sanatate
În goana după viața perfectă a prietenilor de pe Instagram, pare că uităm rețeta propriei fericiri: tu mai știi ce te face să te bucuri?
DEX-ul definește bucuria așa: "BUCURÍE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească". Nu ne spune că ar fi echivalentă nici cu contul bancar, nici cu suprafața în metri pătrați a apartamentului în care locuim ori cu…